Gânduri la ceas aniversar

Inaugurarea unei şcoli este întotdeauna un eveniment plin de semnificaţii pentru că educaţia înseamnă iluminare. Înseamnă posibilitatea de a contempla noi orizonturi şi de a modela minţi tinere. Înseamnă şansa de a influenţa viitorul prin formarea conştiinţelor tinere. Adevărul este că Sibiul a fost permanent animat de dorinţa de a ridica nivelul de cultură al locuitorilor lui, întrucât cunoaşterea a însemnat întotdeauna putere.

În anul 1969, Facultatea de Istorie din Sibiu a fost înfiinţată ca secţie a Universităţii din Cluj-Napoca. Doi ani mai târziu, facultatea a fost transformată în Facultatea de Filologie şi Istorie a cărei Catedră de Filologie includea secţii de Germană, Engleză şi Română. În acelaşi an a fost înfiinţată Facultatea de Administraţie Publică cu un program de studii unic în ţară. Anul următor s-a născut o nouă facultate – Facultatea de Tehnologia Prelucrării Lemnului, funcţionând sub patronajul Universităţii din Braşov.Evoluţia impetuoasă a învăţământului superior din Sibiu a determinat înfiinţarea unui institut autonom de învăţământ superior în anul 1976. Institutul includea următoarele facultăţi: Filologie şi Istorie, Administraţie Publică şi Construcţii de Maşini. Dar vremurile ne-au fost din nou potrivnice. În ciuda unei prestaţii care s-a bucurat de recunoaştere naţională şi internaţională, regimul dictatorial al anilor ‘80 a cărui politică anticulturală şi antiuniversitară era îndreptată împotriva vieţii intelectuale, a suprimat treptat activitatea Facultăţilor de Filologie, Istorie şi Drept, până când acestea şi-au încetat cu desăvârşire existenţa. Ca o ironie a sorţii, Facultatea de Drept avea să-şi sfârşească existenţa la exact o sută de ani după desfiinţarea anterioară. Numai Facultatea de Tehnologia Construcţiilor de Maşini şi-a continuat existenţa sub forma unui Institut de Subingineri ca parte a Institutului Politehnic din Cluj-Napoca. Din numărul total al studenţilor, 75% urmau cursuri care-i calificau drept ingineri în Tehnologia construcţiilor de maşini. Din 12 Mai 1995 Universitatea din Sibiu a primit numele ilustrului scriitor şi filozof român, Lucian Blaga.

Era un nou început. Nimic nu mai putea stăvili acum dezlănţuirea resurselor înnăbuşite ani de-a rândul. Nimic nu mai putea împiedica Universitatea din Sibiu să îşi împlinească destinul: acela de a fi un centru de excelenţă academică şi înnoire socială. Cu o tradiţie de 220 de ani de învăţământ superior sibian şi 50 ani de existenţă a Universităţii din Sibiu avem misiunea de a consolida toate realizările şi cuceririle sale. În acelaşi timp trebuie să demonstrăm că suntem o universitate dinamică, aşa cum au concluzionat echipele de audit extern care au evaluat universitatea noastră, o universitate cu aspiraţii reale pentru modernitate şi internaţionalizare, o universitate care promovează excelenţa şi continua înnoire socială.

ULBS și-a câștigat un loc de cinste în peisajul academic national și o recunoaștere la nivel international, cu peste 200 de acorduri de cooperare cu universități de marcă din UE, și peste 100 cu universități din afara UE, din toate colțurile lumii, având cu adevărat o dimensiune internațională.



La Mulți Ani, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu!!

Prof.univ.dr.ing. Ioan Bondrea, Rector ULBS

50 de ani. 50 de momente

Cronologie


Mai multe detalii despre istoria ULBS

Lucian Blaga



În cultura română, Lucian Blaga reprezintă cea mai mare personalitate creatoare a secolului XX. Opera sa – de poet, filozof, eseist, dramaturg si traducător de poezie – constituie o sinteză personală de mare originalitate, de profundă inspiratie etnică, alimentată de o uimitoare deschidere spre cele mai variate aspecte ale spiritului uman: filozofie si stiinţă, istorie şi religie, şi îndeosebi domeniul complex şi controversat al artelor.

Mai multe detalii despre Lucian Blaga

Program ULBS 50


Ziua Data / ora Eveniment Locatie
JOI 03.10.2019 17:00 Primire oaspeţi Hotel Ramada / Hotel Împaratul Romanilor
JOI 03.10.2019 19:30 Cină de bun venit Hotel Ramada
VINERI 04.10.2019 09:30 Întâlnire Preşedintele României E.S. Klaus Werner Iohannis cu Biroul Permanent al Consiliului Naţional al Rectorilor Sala "Senatului"
VINERI 04.10.2019 10:00 Şedinţă omagială Aula Magna
VINERI 04.10.2019 12:00 Poză de grup Facultatea de Medicină
VINERI 04.10.2019 12:30-14:00 Prânz Hotel Împăratul Romanilor
VINERI 04.10.2019 15:00-17:00 Întâlnire de lucru a Consiliului Naţional al Rectorilor Aula Avram lancu
VINERI 04.10.2019 18:00 Piesa de teatru "Ulciorul sfărâmat" Teatrul Naţional "Radu Stanca"
VINERI 04.10.2019 20:00 Dineu oficial Hotel Împăratul Romanilor
SÂMBĂTĂ 05.10.2019 09:30 Întâlnire de lucru a Consiliului Naţional al Rectorilor Aula Avram lancu
SÂMBĂTĂ 05.10.2019 11:30-19:00 Program special "Tradiţii multiculturale" Muzeul Astra
DUMINICĂ 06.10.2019 10:30 Plecare oaspeţi
Mai multe detalii despre ULBS